În lumea medicală contemporană, accesul la tratamentele vitale poate fi uneori umbrit de bariere administrative aparente. Un exemplu elocvent îl reprezintă limitările restrictive impuse compensării unui medicament esențial pentru boli grave precum cele oncologice. Chiar dacă un medic specialist prescrie acest medicament în beneficiul pacientului, acesta poate fi exclus de pe lista de medicamente compensate pentru indicații terapeutice limitate. Astfel, se ridică întrebarea crucială: cât de justificată este această practică în lumina nevoilor reale ale pacienților?
O decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a readus în atenție această problemă din sistemul medical, subliind că limitarea abuzivă a compensării unor medicamente vitale pentru pacienți, chiar și atunci când acestea sunt prescrise de medici specialiști pentru indicații terapeutice valide, poate fi considerată o acțiune abuzivă din partea autorităților, nefiind respectate obligațiile pozitive ale autorităților privind dreptul fiecărei persoane la viață.
Neglijența autorităților de a asigura accesul gratuit la tratamentul prescris de medicul curant pentru indicația terapeutică a pacientului și imposibilitatea acestuia de a-și continua tratamentul din resurse proprii ar putea duce la agravarea iremediabilă a stării sale de sănătate.
Curtea a subliniat așadar că restricționarea accesului la tratamentele necesare constituie o încălcare a drepturilor fundamentale ale pacienților, cum ar fi dreptul la viață și la îngrijire medicală adecvată.
Această decizie vine în contextul în care sistemul de sănătate trebuie să asigure accesul la tratamentele esențiale pentru toți pacienții, indiferent de indicațiile specifice pentru care sunt aprobate în lista de medicamente compensate.
