În data de 13 aprilie a avut loc etapa finală a ediției 2024 a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil organizat de casa de avocatură Filip & Company în colaborare cu Asociația Studenților în Drept, dedicat studenților din anul al II-lea ai Facultății de Drept din cadrul Universității București.
Devenit o tradiție anuală, concursul le oferă participanților oportunitatea de a se transpune în ipostaza unor veritabili avocați de litigii și atrage din ce în ce mai mulți studenți foarte bine pregătiți.
În urma etapei preselecției, în care au fost selectate 8 echipe formate din doi studenți pe baza memoriilor scrise, a urmat etapa procesului simulat, în care echipele au redactat documente procesuale specifice procesului civil, iar în final le-au susținut în faza orală a pledoariilor.
Pledoariile s-au desfășurat în cadrul Secției de Contencios-Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar juriul a fost format din avocați Filip & Company.
Pe locul I s-a clasat echipa formată din Ciorteanu Catrinel și Lungu Mihai-Adelin, iar pe locul II echipa formată din Staicu Gabriela și Blidea Ștefania. Premiul Best Speaker a fost acordat studentului Rareș-Ioan Cruț, iar premiul pentru redactarea celor mai bune documente procesuale a fost acordat echipei formate din Nicolae Miruna și Purdel Delian.
Echipa de organizare a concursului i-a inclus pe Alin Grapă, Cezara Diaconescu, Mălina Palade, Iulia Dobre, Bogdan Fărcane, Daniel Mazilu, Eduar Morariu, Mara Udrescu, George Domocoș și Răzvan Ionescu, avocați din cadrul departamentului de Dispute resolution al Filip & Company.