Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics

Firma de avocatură Filip & Company a acordat asistență juridică ACP Credit („ACP Credit”), parte a grupului Accession Capital Partners, în legătură cu acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics, unul dintre cei mai dinamici jucători din sectorul stomatologic din România.

Această investiție are ca scop susținerea planurilor de extindere și dezvoltare națională ale grupului Dental Elite, care operează în prezent cinci clinici multidisciplinare în Brașov și București și plănuiește să ajungă la peste 20 de locații în următorii cinci ani.

„Piața serviciilor medicale private este într-o continuă dezvoltare, iar interesul investitorilor pentru companiile locale serioase și bine organizate crește constant. Ne bucurăm că am putut fi alături de ACP Credit în acest proiect, care va sprijini extinderea Dental Elite și accesul unui număr mai mare de pacienți la servicii stomatologice moderne. Le mulțumim clienților noștri pentru încredere și colaborarea excelentă”, a declarat Alexandra Manciulea, partener și coordonator al departamentului de Banking & Finance din cadrul Filip & Company.

Echipa Filip & Company a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel), care a avut un rol central în gestionarea și finalizarea cu succes a tranzacției,  și le-a inclus în roluri cheie pe Camelia Ianțuc (senior associate), Raluca Biță (associate) și Sandra Danciu (associate).

Filip & Company are unele dintre cele mai dinamice și experimentate practici de Banking și servicii financiare, fiind clasată în primul eșalon de către prestigioasa publicație Legal 500. Echipa include specialiști cu o experiență bogată și de succes în tranzacții complexe în domeniul piețelor financiare, dobândită atât în tranzacții interne cât și internaționale.

ACP activează în Europa Centrală și de Est încă din anul 2000, având birouri în Viena, Varșovia, București, Budapesta și Praga.

Share this

Continuous recruitment

    doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

    Think ahead!

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      Vrei să știi cum îți vom utiliza datele cu caracter personal? Click aici pentru mai multe detalii.

      Think ahead! Practice at Filip & Company!

        Legal Assistant

          doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

          Webinars

            doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

            Energy Lawyer

              doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

              Corporate, M&A and Capital markets

                doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

                Competition lawyer

                  doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

                  Commercial lawyer