Casa de avocatură Filip & Company a asistat Mozaik Investments în procesul de vânzare a unui pachet minoritar din acțiunile 5 to go către fondurile de investiții Invenio Partners și ACP. La finalul acestei tranzacții, ambii acționari – Radu Savopol și Mozaik Investments – își păstrează participații în cadrul companiei.
„Această tranzacție marchează un nou capitol în evoluția 5 to go, un brand care a redefinit segmentul cafenelelor și care continuă să inspire printr-un model de business inovator. Este, de asemenea, un moment foarte frumos pentru clientul nostru, Mozaik Investments, care realizează un prim exit de mare succes, pentru care îl felicităm. Suntem convinși că noul acționariat va sprijini dezvoltarea accelerată a companiei și îi va deschide noi oportunități de creștere, atât local, cât și internațional. Mulțumim Mozaik Investments pentru încrederea acordată atât în tranzacția de investiție, cât și în exit, și pentru o colaborare excelentă,” a declarat Alexandru Bîrsan, partener Filip & Company.
Echipa Filip & Company care a asistat Mozaik Investments în cadrul acestui proiect a fost formată din Alexandru Bîrsan (partener), Andreea Bănică (senior associate) și Lavinia Cazacu (associate).
Avocații Filip & Company au avut roluri importante în multe dintre tranzacţiile cheie de fuziuni & achiziţii din România. Fie că este vorba despre privatizări, tranzacţii de private equity, venture capital sau growth capital sau alte fuziuni şi achiziţii complexe, de foarte multe ori, cel puţin una dintre părţi a primit consultanţă juridică din partea Filip & Company. Totodată, avocații Filip & Company sunt clasați an după an pe primul loc în cele mai prestigioase directoare internaționale – Chambers and Partners și Legal 500 în practica de Fuziuni și achiziții atât la nivel de echipă cât și individual.