Casa de avocatură Filip & Company a acordat consultanță juridică societății One United Properties cu privire la cea mai mare majorare de capital social a unei companii listate la Bursa de Valori București.
Procesul a constat în două etape: prima, în care acționarii existenți au subscris pe baza drepturilor de preferință și cea de-a doua etapă, cu noi investitori care au participat la plasamentul privat. Prețul final per acțiune pentru ambele etape a fost stabilit la 1,25 lei.
Aceasta este cea mai mare majorare de capital social realizată vreodată de un emitent deja listat pe Bursa de Valori București, în care veniturile au fost atrase pentru dezvoltarea companiei.
„One United este unul dintre cei mai dinamici emitenți de pe piața noastră. Această atragere de fonduri în condiții de piață dificile este o acțiune pe care foarte puțini ar fi putut să o reușească, o proba de curaj și creativitate și îi plasează într-o poziție de invidiat pentru a fi în continuare un jucător extrem de activ în piața de imobiliare. Ne bucurăm că am avut din nou ocazia să fim alături de ei și le mulțumim pentru încrederea acordată în acest proiect important, precum și pentru colaborarea excelentă”, spune Alexandru Bîrsan, partener și coordonator al departamentului de Fuziuni, achiziții și piețe de capital al Filip & Company.
Echipa Filip & Company care a asistat One United în acest proiect a fost coordonată de către partenerii Alexandru Bîrsan și Olga Niță și i-a implicat pe Roxana Diaconu (senior associate), Anca Bădescu (associate), Rareș Crîșmaru (associate) și Daria Olteanu (associate).
În ultimii ani, Filip & Company s-a implicat cu succes în multe dintre tranzacțiile de referință pe piața de capital din România, atât oferte de acțiuni, cât și obligațiuni, precum și în toate emisiunile de obligațiuni ale statului român pe piețele externe. Avocații Filip & Company sunt clasați pe primul loc în cele mai prestigioase directoare internaționale Chambers and partners, Legal 500 și IFLR în practica de Piețe de capital atât la nivel de echipă cât și individual, iar Alexandru Bîrsan este clasat în „Hall of fame” în această arie de practică de către Legal 500.