Casa de avocatură Filip & Company asistă Raiffeisen Bank, unul dintre principalii jucători ai sectorului bancar local, în listarea la Bursa de Valori București a unor obligaţiuni subordinate în lei, cu o maturitate de 10 ani, în valoare totală de 480 milioane lei şi o dobândă de 3,5%+Robor la 3 luni. Listarea va fi realizată pe 14 mai.
“Pe fondul unui climat investiţional tulbure pe pieţele globale, dar şi în contextul instituirii stării de urgenţă în multe ţări puternic afectate de pandemia de COVID-19, evenimentele din ultimele două luni au schimbat parţial peisajul bursier. Investitorii încercă să se adapteze la noul mers al lucrurilor şi să-şi reechilibreze portofoliile, iar companiile listate iau toate măsurile care le stau în putinţă pentru a trece cât mai uşor peste criza actuală. În acest context BVB a funcționat și a asigurat un rol stabilizator în economie într-un moment marcat de incertitudini accentuate și volatilitate ridicată. Suntem onorați că am putut fi alături de Raiffeisen Bank în acest demers de a susține mediul de afaceri românesc în această perioadă dificilă ”, a declarat Alexandru Bîrsan, partener Filip & Company.
Echipa Filip & Company implicată în această tranzacție a fost coordonată de către Alexandru Bîrsan (Partener), iar un membru cheie al echipei a fost Olga Niţă (Counsel).
Filip & Company are unele dintre cele mai dinamice și experimentate practici de Pieţe de Capital, fiind clasată în primul etalon de către prestigioasele publicații Chambers and Partners şi Legal 500. Echipa include specialiști cu o experiență anterioară bogată și de succes în tranzacții complexe și de top în domeniul piețelor financiare și de capital, dobândită atât în tranzacții interne cât și internaționale.