Posibilitatea angajatorului de a recupera sumele obținute de un angajat încadrat în baza unei diplome de studii anulate

O nouă propunere legislativă introdusă recent în Senat introduce posibilitatea angajatorilor de a recupera sumele obținute de angajați, în cazul desființării sau anulării diplomei sau certificatului de studiu deținute de aceștia, în ipoteza în care, în lipsa acestora, angajații n-ar fi îndeplinit, la momentul încheierii contractului individual de muncă sau pe parcursul derulării acestuia, nivelul de studii necesar.

În acest sens, propunerea de modificare a Codului muncii prevede recuperarea sumelor atât în ipoteza în care diploma/certificatul de studiu a determinat ocuparea unui post de către angajat, cât și acordarea unor sporuri salariale specifice postului ocupat.

Propunerea legislativă prevede inclusiv modificări la nivelul Codului de procedură civilă, în vederea asigurării comunicării către angajatori a hotărârilor prin care sunt desființate sau anulate diplome sau certificate de studii ale salariaților. Astfel, recuperarea va putea fi solicitată în termen de 12 luni de la data comunicării hotărârii.

Share this

Continuous recruitment


    doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

    Think ahead! Practice at Filip & Company!


      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size


      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size


      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      Vrei să știi cum îți vom utiliza datele cu caracter personal? Click aici pentru mai multe detalii.

      Webinars