În data de 5 mai a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 53/2025, prin care se aduc o serie de modificări regimului străinilor în România și încadrarea în muncă a acestora.
Una dintre modificările vizează posibilitatea ca autoritățile să retragă viza sau dreptul de ședere temporară al lucrătorilor sezonieri în cazul în care angajatorul este (i) dizolvat, (ii) în insolvență, (iii) nu desfășoară activități economice, (iv) nu a achitat obligațiile către bugetul de stat sau (v) a fost sancționat recent sau condamnat definitiv pentru anumite fapte contravenționale sau penale prevăzute de Codul Muncii.
De asemenea, a fost introdusă o formă de protecție financiară acordată lucrătorilor străini, atunci când aceștia pierd viza sau permisul de ședere pentru motivele prevăzute mai sus. În astfel de situații, angajatorul va fi obligat să le achite echivalentul a două salarii minime brute și să își onoreze toate obligațiile restante față de aceștia.