O propunere legislativă înregistrată recent la Senat prevede următoarele modificări:
- Modificarea obligației curente de a include repartizarea programului de lucru în contractul individual de muncă cu timp partial , fiind propusă obligația alternativă de menționare expresă a documentului în care este prevazută repartizarea programului de lucru și a termenului minim în care i se aduce la cunoștință salariatului. Măsura este menită să flexibilizeze raporturile de muncă cu timp parțial, urmărind să elimine formalitatea modificării contractului de muncă de fiecare dată când operează modificarea programului de lucru al angajatului part-time;
- Obligația salariatului de a se asigura că, atunci când cumulează mai multe contracte individuale de muncă, la mai mulți angajatori sau la același angajator, programele de lucru nu se suprapun. Măsura ar putea ridica dificultăți în situația angajaților part-time, atunci când angajatorul modifică programul de lucru unilateral și angajatul nu reușește să îl acomodeze cu cel de la alt (alți) angajator(i);
- Reducerea repausului minim obligatoriu între două zile lucrătoare de la 12 ore la 11 ore consecutive;
- Reglementarea posibilității de reducere a repausului săptămânal de la 48 de ore la 42 de ore consecutive, pentru o perioadă de până la maxim trei luni într-un an calendaristic. Măsura ar putea fi implementată doar prin negociere în contractul individual sau colectiv de muncă și ar facilita prestarea de muncă suplimentară în cursul weekendurilor (sau a altor zile de repaus săptămânal convenite de părți în zilele din cursul săptămânii). De asemenea, măsura ar presupune acordarea unui sport salarial;
- Eliminarea perioadei de 10 zile neîntrerupte obligatorii pentru efectuarea concediului de odihnă anual atunci când acesta este efectuat fracționat;
- Extinderea perioadei în care se compensează munca suplimentară prin ore libere plătite de la 90 de zile la 180 de zile, măsură ce pare a urmări încurajarea compensării muncii suplimentare cu timp liber plătit în detrimentul acordării sporului prevăzut de lege, care este adesea preferat în practică.
