Conform unui comunicat de presă emis de Curtea Constituțională în 15 februarie 2022, OUG nr. 192/2020 a fost declarată neconstituțională în integralitate pentru încălcarea prevederilor constituționale referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consilul Legislativ. Până la acest moment, decizia CCR nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial, urmând să producă efecte doar după publicare.
Unul dintre efectele pe care decizia CCR le va avea în sfera relațiilor de muncă este acela că art. 17 din Legea nr. 55/2020 va reveni la forma inițială modificării sale de către OUG nr. 192/2020. În această formă anterioară, textul prevedea că angajatorii dispun telemunca cu consimțământul angajatului pe durata stării de alertă. În acest sens, în măsura în care nu există un act adițional de telemuncă, acesta va redeveni necesar după ce decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial. Totuși, nu este exclus ca autoritățile să mențină posibilitatea dispunerii unilaterale a telemuncii pe durata stării de alertă în baza unor acte normative ulterioare.
De asemenea, cu privire la obligația angajatorilor care au mai mult de 50 de angajați de a organiza programul de lucru, pe durata stării de alertă, astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv termine activitatea la diferență de cel puțin o oră, anterior intrării în vigoare a OUG nr. 192/2020 aceasta era reglementată ca o simplă facultate a angajatorilor (textul de lege spunea că angajatorii pot stabili programe individualizate de muncă, fără acordul salariatului). Teoretic, după publicarea deciziei CCR, și art. 21 din Legea nr. 55/2020 va reveni la forma sa anterioară. Nici în acest caz, nu este exclus însă ca Guvernul să mențină obligația în cuprinsul hotărârii de Guvern.