Învestită cu pronunțarea unei decizii preliminare, CJUE a stabilit că un mecanism de contabilizare a orelor lucrate în temeiul căruia efectuarea unui concediu poate determina o reducere a remunerației lucrătorului, acestuia fiindu‑i înlăturată majorarea prevăzută pentru orele suplimentare realizate efectiv, este de natură să descurajeze lucrătorul să își exercite dreptul la concediu anual plătit în luna în cursul căreia a efectuat ore suplimentare.
Pe cale de consecință, CJUE a statuat că Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE, citit în lumina articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții dintr-o convenție colectivă în temeiul căreia, pentru a stabili dacă este atins pragul orelor lucrate care dau dreptul la majorare pentru ore suplimentare, orele corespunzătoare perioadei de concediu anual plătit efectuat de lucrător nu sunt luate în considerare ca ore de muncă realizate.
Practic, din raționamentul CJUE rezultă că, dacă în cursul unei săptămâni lucrătoare, un angajat beneficiază spre exemplu de 4 zile de concediu de odihnă, dacă în ziua lucrătoare rămasă prestează o activitate mai mare de 8 ore, respectivele ore vor fi considerate ore suplimentare, deoarece orele aferente celor 4 zile lucrătoare (i.e., 32 ore) vor trebui considerate ore de muncă realizate pentru scopul calculării depășirii programului normal de lucru din cursul respectivei săptămâni.
