Prin reglementările și practicile naționale, România impune contribuabililor ajustarea TVA la data anulării codului de TVA pentru bunurile de capital. Practica nu acordă însă posibilitatea de a face dovada că bunurile au fost folosite pentru activitățile economice.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit incompatibilitatea acestui text legal cu dispozițiile comunitare, motiv pentru care a fost impus legiuitorului român să elimine din legislație obligația de ajustare a TVA dedus pentru bunurile de capital la data anulării codului de TVA.
În cauza aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost implicată o societate românească plătitoare de TVA care a achiziționat, fabricat, finalizat, construit și transformat imobile, exercitându-și dreptul de deducere a TVA-ului achitat în amonte pentru aceste operațiuni. Organele fiscale competente anulaseră din oficiu codul de TVA al societății pentru motivul că deconturile de TVA depuse pe două trimestre calendaristice consecutive nu menționau nicio operațiune supusă taxei.
În continuare, organele fiscale au obligat societatea să ajusteze taxa dedusă inițial pe motivul că societatea nu a procedat la ajustarea negativă a taxei deduse pentru imobilele aflate în stoc la data la care organul fiscal a dispus anularea din oficiu a codului de TVA, prevalându-se de normele de aplicare a Codului fiscal.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că simpla anulare a codului nu poate fi sinonimă cu a considera că bunurile de capital nu sunt alocate unei activități economice și a impus eliminarea textului legal ce obliga automat la ajustarea TVA dedusă pentru bunurile de capital deținute de o persoană juridică la data anulării codului său de TVA, oferind astfel posibilitatea de a demonstra că aceste bunuri au fost folosite pentru alte scopuri decât activitățile economice.
