A fost publicat în Monitorul Oficial OUG nr. 32/2026 prin care se instituie un cadru normativ complet privind accesul străinilor pe piața muncii, acoperind întregul circuit de la recrutarea în statul de origine, autorizarea angajatorilor și a agențiilor de plasare, până la încadrarea efectivă în muncă și reglementarea dreptului de ședere. Actul normativ introduce o nouă platformă electronică – „WorkinRomania.gov.ro”, prin care se realizează înregistrarea angajatorilor, autorizarea agențiilor de plasare, depunerea cererilor unice pentru vize de lungă ședere și monitorizarea întregului proces.
Noile reguli stabilesc că angajatorii care doresc să încadreze cetățeni din state terțe trebuie să se înregistreze în platformă, să îndeplinească o serie de condiții cumulative (inclusiv lipsa datoriilor la bugetul de stat și a sancțiunilor pentru muncă nedeclarată) și, în anumite cazuri, să constituie o garanție de 1.000 EUR/cetățean străin. Totodată, contractul individual de muncă al salariatului străin trebuie încheiat atât în limba română, cât și în limba statului de origine sau într-o limbă de circulație internațională, sub sancțiunea unei amenzi de 6.000 RON/contract.
OUG reglementează pentru prima dată un regim complet de autorizare a agențiilor de plasare a străinilor, supus unor condiții stricte, inclusiv constituirea unei garanții de 75.000 EUR pentru până la 250 de cetățeni străini plasați și prevede interdicția expresă de a percepe comisioane sau taxe de la lucrătorii străini. Nerespectarea obligațiilor atrage sancțiuni contravenționale semnificative (amenzi de la 5.000 RON la 40.000 RON per lucrător, în funcție de gravitate), suspendarea sau retragerea autorizației, precum și sancțiuni complementare, inclusiv pierderea dreptului de a beneficia de fonduri europene pe o perioadă de până la 5 ani.
OUG modifică, totodată, Codul muncii, prin introducerea a două noi cazuri de încetare de drept a contractului individual de muncă, respectiv (i) respingerea cererii unice și (ii) constatarea șederii ilegale și aduce modificări substanțiale OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor, inclusiv introducerea vizei de vacanță și muncă (D/VM) și a vizei de lungă ședere tip D/AM2 pentru lucrătorii plasați prin agenții autorizate.