CJUE a decis că ochelarii de vedere pentru cei care lucrează la un monitor trebuie furnizați de către angajator sau că angajatorul trebuie să ramburseze cheltuielile aferente. Interpretând dispozițiile art. 9 din Directiva 90/270/CEE ce are ca obiectiv protejarea ochilor și a vederii lucrătorilor, Curtea a decis că:
• Noțiunea de „aparate de corecție” include nu doar ochelarii, ci și alte tipuri de aparate susceptibile să corecteze sau să previna dificultățile vizuale;
• Dificultățile vizuale nu trebuie să fi fost cauzate în mod necesar de lucrul la monitor pentru că angajatul să beneficieze de un aparat de corecție special;
• Aparatele de corecție nu trebuie să fie utilizați exclusiv la locul de muncă sau în exercitarea unor sarcini profesionale;
• Un spor general la salariu, plătit în mod permanent pentru condiții grele de muncă, nu acoperă cheltuielile suportate de lucrătorul în cauză pentru o asemenea achiziție.
CJUE a fost sesizată de către instanță română cu o serie de întrebări preliminare privind Directiva 90/270 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor.
În ceea ce privește situația de fapt, un cetățean român ce își desfășură activitatea lucrând la monitor a susținut că lucrul la monitor și alți factori de risc au determinat o deteriorare puternică a vederii sale, solicitând astfel să i se ramburseze contravaloarea costului ochelarilor de vedere. Cererea sa a fost respinsă. Fiind sesizată de instanța română cu o serie de întrebări preliminare, CJUE a apreciat că art. 9 alin. (3) din Directiva 90/270 trebuie interpretat în sensul că „aparatele de corecție speciale”, prevăzute de această dispoziție, includ ochelarii de vedere care vizează în mod specific corectarea și prevenirea dificultăților vizuale care au legătură cu o activitate ce implică un echipament cu monitor. Pe de altă parte, aceste „aparate de corecție speciale” nu se limitează doar la aparate utilizate exclusiv în cadrul profesional. De asemenea, Curtea a apreciat că dificultățile vizuale nu trebuie să fi fost cauzate în mod necesar de lucrul la monitor pentru ca angajatul să beneficieze de un aparat de corecție special.
Totodată, Curtea reține că articolul 9 alineatele (3) și (4) din Directiva 90/270 trebuie interpretat în sensul că obligația de a furniza lucrătorilor în cauza un aparat de corecție special, prevăzută la aceasta dispoziție, care îi revine angajatorului, poate fi îndeplinită fie prin furnizarea directă a aparatului respectiv de către acesta din urmă, fie prin rambursarea cheltuielilor necesare efectuate de lucrător, însă nu prin plata unui spor general la salariu lucrătorului. În România, legislația stabilea deja această obligație în sarcina angajatorilor prin HG 1028/2006, însă utilizând sintagma „dispozitiv (aparat) de corecție special”, sintagma ce a făcut obiectul interpretării de către CJUE.
