Casa de avocatură Filip & Company anunță o nouă rundă de promovări în cadrul firmei, începând cu această primăvară. Promovările reflectă evoluția profesională a unor avocați care au avut contribuții excepționale la creșterea și la dezvoltarea echipei și a portofoliului de clienți.
În cadrul acestei runde de promovări, Rebecca Marina, avocată specializată în practica de Banking & Financial Services, este promovată în poziția de Partener.
De asemenea, sunt promovați în poziția de Counsel: Camelia Ianțuc (Banking & Financial Services), Diana Gavra (Commercial – Regulatory & Contracts), Irina Suătean (Dispute Resolution), Liliana Dranca (Dispute Resolution), Mihnea Niculescu (Corporate and M&A), Roxana Diaconu (Corporate and M&A), Roxana Roșca (Commercial – Competition) și Simona Ungureanu (Corporate and M&A).
Totodată, sunt promovați în poziția de Senior Associate: Bianca Iamandi (Commercial – Competition), Daniel Mazilu (Dispute Resolution), Eduard Maxim (Dispute Resolution), Ilinca Porojan-Gheajă (Real Estate), Monica Popa (Corporate and M&A) și Teodor Trandafir (Commercial – Employment).
„Parcursul în avocatură se construiește în timp, prin expunere la proiecte diverse, la contexte reale de business și la situații de viață care testează nu doar competența, ci și voința și caracterul. Fiecare etapă traversată cu succes aduce mai multă responsabilitate și, în același timp, ne lărgește perspectiva — ne ajută să înțelegem mai bine importanța profesiei noastre și rolul pe care îl avem în viața firmei, în relațiile cu clienții noștri și în colaborarea cu colegii. De aceea, ne bucurăm să constatăm aceste promovări în toate departamentele și la toate nivelurile, de la senior associate până la counsel și partener. Ele sunt, fără îndoială, o recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri — dar și o dovadă că echipa noastră susține creșterea noilor generații de lideri. Pentru că o cultură a excelenței nu ridică doar pozițiile, ci ridică standardele, motivația și calitatea colaborării fiecăruia, în fiecare zi”, spune Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company.
„E unul dintre momentele mele favorite ale anului. Avem ocazia să recunoaștem în mod public performanța unor avocați excepționali cu care am avut plăcerea să lucrez în multe proiecte de referință pentru piață. Cred, de asemenea, că mulți dintre clienții noștri se vor bucura să recunoască pe listă numele unora dintre avocații lor favoriți. Suntem foarte mândri de fiecare dintre colegii noștri și ne bucurăm de prilejul de a-i sărbători și în acest fel”, adaugă Alexandru Bîrsan, co-managing partner Filip & Company.
Echipa Filip & Company reunește în prezent 106 membri, dintre care 79 de avocați. În urma recentelor promovări, echipa include 14 parteneri, 11 counsels, un of counsel și 13 senior associates.