Curtea de Apel București a fost învestită recent cu soluționarea cererii unui angajator care solicita constatarea prejudiciului produs de un salariat căruia i-a asigurat formarea profesională, la inițiativa angajatorului (deci și suportată financiar de acesta) și obligarea salariatul la plata unei despăgubiri egale cu contravaloarea cursului și a taxei de examinare, fundamentându-și cererea pe faptul că salariatul „nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de formare profesională, în sensul de a face dovada că și-a însușit cunoștințele predate la curs și că, în acest fel, procesul formare profesională s-a finalizat cu succes, atât în favoarea salariatului, cât și a angajatorului.”
Analizând materialul probator, Curtea de Apel București a reținut că, în conformitate cu dispozițiile Codului muncii, salariații au dreptul de a participa la programe de formare profesională periodic, în funcție de numărul salariaților angajați în unitate, din inițiativa angajatorului și pe cheltuiala acestuia, iar în cazul în care au încheiat un act adițional, au obligația de a nu avea inițiativa încetării raporturilor de muncă în perioada stabilită de comun acord. În plus, ceea ce angajatorul îi impută practic salariatului este nepromovarea examenului de absolvire a cursului de autorizare electrician, numai că o atare obligație este contrară art. 197 și 198 din Codul muncii care reglementează în mod limitativ drepturilor și obligațiile care incumbă angajatorului și salariaţilor raportat la efectuarea cursurilor de formare profesională din inițiativa angajatorului. Pe cale de consecință, susținerea angajatorului că nepromovarea de salariatul intimat a examenului dovedește reaua-credința a acestuia, echivalând cu neîndeplinirea unei sarcini de serviciu, nu poate fi reținută pentru a constata răspunderea patrimonială a salariatului.
Separat și demn de menționat este și clarificarea faptului că o clauză prin care salariatul s-ar obliga să promoveze examenul final ar fi în contradicție cu dispozițiile Codului muncii, fiind în ipoteza unei veritabile clauze penale, în condițiile în care salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege.
