Începând cu data de 9 ianuarie 2023, autorizația de mediu nu va mai fi suspendată automat dacă termenul de solicitare a vizei anuale (de minimum 60 de zile înainte de ziua și luna corespunzătoare zilei și lunii în care a fost emisă autorizația de mediu) nu este respectat, ca urmare a adoptării Ordinului nr. 3309/2022 (disponibil integral aici).
Dacă termenul de solicitare a vizei anuale nu a fost respectat, autoritățile pentru protecţia mediului decid dacă este posibilă derularea procedurii de aplicare a vizei anuale până la data corespunzătoare zilei şi lunii în care a fost emisă autorizaţia de mediu iniţială sau dacă este necesară aplicarea măsurii suspendării activității.
De asemenea, nu mai este obligatorie verificarea amplasamentului în procedura aplicării vizei anuale. În funcție de anumite criterii (de exemplu, dacă au existat poluări accidentale pe amplasamentul autorizat, reclamanții/ sesizări referitoare la activitatea autorizată, risc crescut de poluare a mediului), autoritățile pentru protecția mediului pot decide că verificarea amplasamentului nu este necesară pentru emiterea vizei anuale de mediu.