Printr-o decizie recentă, Curtea de Apel București a anulat o decizie de concediere economică emisă în cadrul unei proceduri colective de concediere, apreciind că nu a fost respectat dreptul angajaților la informare și consultare, astfel cum este prevăzut de Directiva 98/59. În cauză, a fost trimisă o cerere de decizie preliminară către Curtea Europeană de Justiție a Uniunii Europene, pentru a interpreta modalitatea de aplicare a prevederilor Directivei din perspectiva informării și consultării reprezentanților angajaților atunci când „salariații vizați de procedura concedierii colective nu au desemnați reprezentanți ai angajaților și nici nu au obligația legală în acest sens”.
În acest context, CJUE a stabilit că prevederile Directivei „nu se opun unei reglementări naționale care nu prevede o obligație pentru angajator de a‑i consulta în mod individual pe lucrătorii vizați de o concediere colectivă preconizată, atunci când acești lucrători nu au desemnat reprezentanți ai lucrătorilor, și care nu obligă lucrătorii menționați să facă o asemenea desemnare, cu condiția ca respectiva reglementare să permită, în împrejurări independente de voința acelorași lucrători, garantarea efectului deplin al acestor dispoziții ale Directivei 98/59, astfel cum a fost modificată”. CJUE a reținut că obiectivul principal al directivei este asigurarea unei consultări și informări a reprezentanților angajaților, iar nu a unei informări și consultări individuale a lucrătorilor vizați de o concediere colectivă preconizată.
Cu toate acestea, Curtea de Apel București a anulat decizia de concediere, motivând că angajatorul ar fi trebuit să temporizeze declanșarea concedierilor, tocmai pentru a acorda salariaților un interval rezonabil de timp, pentru a-și desemna reprezentanții. Cu alte cuvinte, deși procedura concedierii colective a fost îndeplinită (spre exemplu, informarea autorităților competente), Curtea a considerat că întregul proces a fost viciat de faptul că angajatorul nu a așteptat ca salariații să se organizeze și să își numească reprezentanții. Cu alte cuvinte, Curtea a sancționat faptul că angajatorul din cauză nu a avut o atitudine proactivă, caz în care ar fi trebuit să inițieze din timp discuțiile la nivelul angajaților, pentru ca aceștia să își desemneze alți reprezentanți în raport cu care să se realizeze procesul de informare și consultare.
