Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns afirmativ acestei întrebări. Mai exact, a decis că semnăturile electronice calificate trebuie recunoscute cu aceeași forță probatorie ca și semnăturile olografe în cadrul procedurilor desfășurate în fața instanțelor naționale. Consecința acestui fapt este că și procedurile de contestare să fie identice pentru ambele tipuri de semnături.
Compania V.B. Trade din Bulgaria a fost supusă unei rectificări de impozit pe profit, măsura care a determinat și aplicarea de dobânzi. Documentele fiscale prin care s-au stabilit obligațiile societății erau semnate electronic, dar V.B. Trade a contestat validitatea acestor semnături. Autoritatea s-a opus contestației și a susținut că potrivit Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (Regulamentul 910/2014) semnături electronice nu pot fi contestate.
Instanța națională s-a adresat Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a determina dacă (i) semnăturile electronic sunt incontestabile în cazul în care îndeplinesc condițiile din Regulamentul nr. 910/2014 și dacă (ii) pot instanțele naționale să conteste forța probatorie a semnăturilor electronice calificate în cadrul procedurilor naționale.
Curtea a stabilit că Regulamentul nr. 910/2014 interzice instanțelor să respingă efectul juridic al semnăturilor electronice doar pe motiv că sunt electronice. În același timp însă. Curtea a stabilit că efectul juridic al semnăturilor electronice, inclusiv cel al semnăturilor calificate, este definit de dreptul național, dar semnăturile electronice calificate trebuie tratate ca echivalente cu semnăturile olografe. CJUE a concluzionat că dacă legislația națională permite contestarea semnăturilor olografe, aceeași posibilitate trebuie să fie deschisă și pentru semnăturile electronice calificate.
