Proiect legislativ – dreptul salariaților care au în întreținere copii de a beneficia de muncă la distanță pentru 4 zile pe lună

Potrivit unei propuneri legislative pentru modificarea Codului muncii, adoptate în data de 28 iunie 2023 de Parlament și care urmează să fie trimisă la promulgare, salariații care au în întreținere copii vor beneficia, la cerere, de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, cu excepția cazului în care natura sau felul muncii nu permite desfășurarea activității de la distanță.

În cazul în care ambii părinți sau reprezentanți legali sunt salariați, cererea formulată de unul dintre ei va trebui să fie însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte/reprezentant legal din care să rezulte că acesta nu a solicitat concomitent, pentru aceeași perioadă, desfășurarea activității de la distanță.

În măsura în care nu vor fi ridicate obiecții de constituționalitate și legea nu va fi retrimisă în Parlament spre reexaminare, aceasta va intra în vigoare în termen de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Share this

Continuous recruitment

    doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

    Think ahead!

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      Vrei să știi cum îți vom utiliza datele cu caracter personal? Click aici pentru mai multe detalii.

      Think ahead! Practice at Filip & Company!

        Legal Assistant

          doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

          Webinars

            Energy Lawyer

              doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

              Corporate, M&A and Capital markets

                doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

                Competition lawyer

                  doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

                  Commercial lawyer