Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât recent că în analiza răspunderii delictuale, raportul de cauzalitate este și un criteriu în funcție de care se stabilește întinderea obligației de reparare a prejudiciului, acesta nefiind doar o condiție a răspunderii.
În speța analizată, era vorba despre vânzarea unei afaceri de distribuție către un cumpărător care, deși inițial oferise un anumit preț, la un an distanță a redus prețul ofertat. Reclamanții solicitau acordarea unui prejudiciu constând în diferența dintre cele două prețuri.
Conform raționamentului Înaltei Curți, o simplă ofertă de preţ, făcută cu mai mult de un an înainte de încheierea tranzacţiei, nu poate, doar prin ea însăşi, să conducă la concluzia că ar fi fost menţinută şi ar fi condus la încheierea cesiunii de părţi sociale la un preţ egal cu preţul iniţial oferit.
S-a luat în considerare că oferta iniţială a fost făcută în lipsa unor criterii obiective de evaluare a preţului, înscrise în cuprinsul său, aspect diferit de contractul de cesiune ulterior, în care s-a înscris criteriul obiectiv ce a stat la baza negocierii preţului cesiunii.
În această situație nu există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu întrucât raportul de cauzalitate nu poate fi determinat doar pe baza ofertei de preţ de care se prevala reclamantul, fiind discutabilă însăşi întinderea prejudiciului afirmat, evaluat de aceştia tot în raport cu respectiva ofertă.
Înalta Curte a apreciat că prejudiciul reclamat nu este cert, existenţa şi întinderea lui fiind stabilite pe baza unei diferenţe dintre preţul oferit iniţial şi preţul reconsiderat, obiectiv determinat şi verificabil fiind doar cel din urmă.
