Într-un litigiu având ca obiect anularea unei decizii a Consiliului Concurenței, Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut niște statuări de principiu foarte relevante din perspectivă fiscală, respectiv procesual civilă.
Curtea a reiterat un principiu esențial, conform căruia, chiar dacă simulația ca operațiune juridică este prin sine licită, ea este lovită de nulitate absolută atunci când prin aceasta se urmărește un scop ilicit, cum ar fi ocolirea prevederilor referitoare la aplicarea regimului TVA.
În ceea ce privește probele administrate în procesul civil, instanța supremă face o distincție esențială între expertiza judiciară și cea extrajudiciară, statuând că expertiza judiciară obținută oficial şi nemijlocit reprezintă probă, în timp ce expertiza extrajudiciară nu beneficiază prin ea însăși de forță probatorie.
În cadrul litigiului, societatea sancționată de Consiliul Concurenței încerca să demonstreze că de fapt nu ar fi datorat TVA pentru tranzacția verificată, fiindcă în realitate voința părților era ca o altă societate să fie furnizorul bunului. ICCJ a stabilit că nici nu are relevanță posibilitatea de a proba această simulație prin interpunere de persoane, cât timp oricum operațiunea juridică descrisă nu ar fi produs efecte, fiind afectată de nulitate absolută pentru cauză ilicită.
În legătură cu problematica expertizei extrajudiciare, instanța asimilează o expertiză extrajudiciară unui simplu înscris depus în proces, menționând că nu orice lucrare înfățișată de parte ca fiind realizată de un expert sau specialist în domeniul respectiv are valoare de mijloc de probă. Consecința practică este semnificativă, căci, așa fiind, neluarea în considerare a acesteia nu conduce la nerespectarea dreptului la apărare ca motiv de recurs.
