Verdict cu măsură – reparația prejudiciului este proporțională cu răul cauzat

Cazul examineaza o finanțare ilegală cu fonduri europene, ajungând la concluzia că impunerea restituirii întregii sume de către inculpat este excesivă, având în vedere că neregulile identificate sunt asociate doar unei parti relativ mici din afacerea pentru care a fost obținută finanțarea.

Hotărârea reflectă aplicarea riguroasă a principiului proporționalității, chiar și în situațiile în care se ridică  problema restituirii unor creante bugetare.

In cauză, inculpatul a fost găsit vinovat de fapte ilicite care au condus la obținerea unor fonduri superioare celor la care avea dreptul, generând un prejudiciu limitat la suma suplimentară acordată în urma neregulilor. Curtea a subliniat importanța aplicării principiului proporționalității și în contextul soluționării laturii civile a cazului, precizând că repararea prejudiciului trebuie limitată proporțional cu paguba efectiv cauzată.

Curtea a stabilit că retragerea sprijinului financiar nu poate opera în întregime, deoarece acest lucru ar echivala cu obligarea inculpatului la restituirea unei sume care nu reflectă în totalitate prejudiciul generat de fapta ilicită. Prin urmare, chiar și în situația recuperării unoe creanțe bugetare trebuie să țină seama de proporționalitatea avantajelor pentru care s-au constatat nereguli.

Read more.

Share this

Continuous recruitment

    doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

    Think ahead!

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      Vrei să știi cum îți vom utiliza datele cu caracter personal? Click aici pentru mai multe detalii.

      Think ahead! Practice at Filip & Company!

        Legal Assistant

          doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

          Webinars

            doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

            Energy Lawyer

              doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

              Corporate, M&A and Capital markets

                doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

                Competition lawyer

                  doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

                  Commercial lawyer