Printr-o soluție de speță pronunțată în cadrul unui recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu valoare de principiu că criteriul jurisprudențial este unul cu rol orientativ, acesta nefiind nici unic şi nici unul absolut, peste care se suprapune în mod necesar criteriul cuantificării daunelor prin valorificarea tuturor circumstanțelor proprii, particulare fiecărei cauze în parte.
Astfel, instanța supremă menționează necesitatea păstrării unui echilibru la momentul condamnării unei părți la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale, acestea trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea lor să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Instanța a clarificat că nu există criterii legale de determinare ale cuantumului prejudiciului moral, astfel că instanțele judecătorești trebuie să se raporteze la aspectele particulare al cauzei privind consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, toate aceste criterii fiind însă subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
În legătură cu aceste aspecte, ICCJ a definit și rolul pe care îl au în general aceste sume acordate de instanțe, care nu pot repara iremediabilul, ci pot doar să ofere o indemnizație satisfăcătoare victimei, în vederea atenuării suferințelor suportate care, chiar dacă nu pot fi cuantificate, pot fi totuși compensate prin acordarea unor despăgubiri.
