Spre deosebire de termenul de preaviz aplicabil în anumite cazuri de concediere, termenul de preaviz aplicabil în cazul demisiei salariatului a fost reglementat în interesul angajatorului, pentru a-l proteja pe acesta plecările intempestive, până la identificarea unui înlocuitor.
Codul muncii recunoaște dreptul angajatorului de a renunța la termenul de preaviz aplicabil în cazul demisiei salariatului, luând decizia să înceteze relația de muncă anterior împlinirii termenului. Din acest moment, al încetării anticipate a contractului individual de muncă, angajatul nu va mai presta muncă, și, corelativ, angajatorul nu va mai fi ținut de achitarea drepturilor salariale pe care le-ar fi datorat până la expirarea normală a termenului de previz. Cu toate acestea, există situații în care angajații, surprinși de decizia angajatorului de a renunța la beneficiul termenului de preaviz, contestă această măsură pe motiv că rămân descoperiți până la încadrarea lor pe noul post, sens în care solicită obligarea angajatorului la plata salariului aferent preavizului. Însă astfel de cereri nu au suport legal. Într-o speță interesantă a Curții de Apel București, s-a apreciat că “(…) prin demisie, salariatul este cel care provoacă încetarea raporturilor de muncă şi, prin urmare, nu are temei legal să pretindă să beneficieze de protecţie din partea angajatorului, cât timp a decis, în mod unilateral, că nu mai doreşte să continue raporturile sale de muncă cu angajatorul. Iar dacă acesta din urmă apreciază, la rândul său, că nu mai doreşte să beneficieze de serviciile salariatului pe perioada de preaviz, gândită de legiuitor în favoarea angajatorului, atunci el poate decide oricând să înceteze raporturile de muncă, chiar şi înainte de expirarea perioadei de preaviz. Faptul că reclamantul şi-a depus demisia într-o perioadă dificilă, în care nu era, cel puţin teoretic, posibil să fie identificat foarte repede un nou loc de muncă nu este decât urmarea alegerii sale de a-şi notifica (prin demisie) angajatorul de dorinţa sa de încetare unilaterală a raporturilor de muncă, fiind vorba despre un risc asumat pentru care angajatorul nu poate fi obligat să răspundă ca urmare a faptului că nu a dorit să beneficieze de un drept care a fost recunoscut de către legiuitor în favoarea sa, în ipoteza demisiei salariatului, și anume dreptul la a pretinde salariatului să mai rămână la locul de muncă încă 20 de zile lucrătoare. Prin urmare, pretenţiile ce privesc acordarea salariului pentru luna iunie _____ nu pot fi privite ca întemeiate.
