Curtea de Apel Iași a solicitat opinia CJUE privind calificarea timpului petrecut de un salariat la un curs de formare care i-a fost impus de angajator, într-un alt loc decât cel obișnuit de muncă, drept „timp de lucru” sau „perioadă de repaus”, conform dreptului european. Conform deciziei recent pronunțate în cauza C‑109/19, CJUE a statuat că formarea profesională care se desfășoară în afara locului obișnuit de muncă al lucrătorului, în locurile furnizorului serviciilor de formare, nu schimbă cu nimic faptul că, în acest mod, salariatul este obligat să fie prezent fizic la locul indicat de angajator, aplicându-i-se acestei perioade de formare profesionale calificarea drept „timp de lucru”, conform Directivei 88/2003.
Cu alte cuvinte, timpul petrecut de un salariat la un curs de formare profesională care i-a fost impus de angajator constituie timp de lucru, chiar dacă are loc în afara locului obișnuit de muncă, respectiv la sediul furnizorului de servicii de formare, în afara programului de lucru și dacă, în acest răstimp, angajatul nu își exercită atribuțiile obișnuite. În hotărârea finală, CJUE a statuat, făcând referire la alte spețe analizate, că „timp de lucru” reprezintă și:
- obligația lucrătorului de a fi prezent fizic la locul indicat de angajator și pentru a fi la dispoziția de a-și furniza imediat serviciile în caz de nevoie și
- că locul de muncă trebuie înțeles ca fiind orice loc în care angajatul este chemat să desfășoare o activitatea la ordinul angajatorului său, inclusiv când acest loc nu este locul în care își desfășoară în mod obișnuit activitatea profesională.
Prin prisma deciziei CJUE, angajatorii se pot aștepta la eventuale solicitări din partea salariaților sau chiar a inspectorilor de muncă de compensare a timpului petrecut în formare profesională, cu împlinirea condițiilor menționate anterior, ca muncă suplimentară.
