Sectorul medical în era post-Covid-19

Pandemia Covid-19 a avut un impact profund asupra societății românești și, de asemenea, asupra sectoarelor economice, industria medicală fiind în centrul crizei sanitare. Deși, la început de an, România se confruntă cu un număr foarte mare de cazuri zilnice de Covid-19, conform estimărilor OMS[1], anul 2022 poate marca sfârșitul fazei acute a pandemiei Covid-19, urmând ca aceasta să treacă într-o fază endemică.

În acest context, este de așteptat ca și sectorul medical național, greu încercat de pandemia Covid-19, să revină la o oarecare normalitate, păstrând totuși, anumite urme din perioada pandemică.

Activități de control

Trecerea pandemiei din faza acută în faza endemică ar putea reprezenta momentul în care autoritățile abilitate vor relua / accelera activitățile de control asupra societăților active în sectorul medical. Astfel, este posibil să asistăm la o creștere a controalelor în zona de reglementare prin care să se verifice măsura în care serviciile medicale prestate, împreună cu dispozitivele medicale utilizate, respectă prevederile legale aplicabile.

Interacțiunile profesioniștilor în domeniul sănătății cu pacienții ar putea face si ele obiectul controalelor autorităților, în vederea stabilirii măsurii în care pacienții sunt informați corect cu privire la servicii medicale de care beneficiază sau cu privire la produsele pe care le achiziționează, medicamente și suplimente alimentare. De altfel, chiar raportul preliminar al autorității de concurență referitor la sectorul comercializării de medicamente tip OTC și suplimente alimentare[2], subliniază faptul că există un grad de confuzie ridicat pentru pacienți între aceste două categorii de produse, în special în condițiile în care acestea sunt comercializate online într-o proporție din ce în ce mai mare.

O altă zonă de interes pentru autorități ar putea să existe în materia achizițiilor publice. De altfel, autoritățile naționale, inclusiv Consiliul Concurenței, nu sunt străine de investigarea diferitelor proceduri de achiziții publice în sectorul medical. Intensificarea acestor verificări ar putea privi atât licitațiile care au avut loc în anii 2020 și 2021 în baza unor proceduri accelerate, cât și licitații care vor avea loc în perioada următoare atât în considerarea achiziției de medicamente ce ar putea fi incluse în terapia Covid-19, cât și pentru diferite programe naționale de sănătate.

Accentuarea utilizării anumitor servicii

Pandemia Covid-19 a accelerat necesitatea comunicării cât mai facile între medici și pacienți, o soluție în acest sens fiind reprezentată de telemedicină. Această activitate a primit, în sfârșit, un cadru de reglementare coerent la finalul anului 2020[3], mulți furnizori de servicii medicale din România făcând uz de aceasta, în beneficiul pacienților. Este posibil ca, odată cu dezvoltarea tehnologică, să asistăm atât la o creștere a gradului de utilizare a telemedicinei de către pacienți, cât și la o diversificare a tipurilor de servicii medicale puse la dispoziție prin intermediul telemedicinei. Această creștere a activității va genera, la rândul său, nevoia de actualizare / dezvoltare a cadrului de reglementare aplicabil, în vederea protejării drepturilor și intereselor pacienților, aspect care poate avea loc printr-o bună colaborare între, pe de o parte, autorități (Ministerul Sănătății, ANMDM etc.) și, pe de altă parte, furnizorii de servicii medicale și asociațiile profesionale din care aceștia fac parte.

Trend-ul investițional

Este de notorietate faptul că sectorul medical din România este subfinanțat și nu corespunde nici cantitativ și nici calitativ nevoilor pacienților, fiind sub media standardelor europene. În acest context, statul român are planuri de investiții semnificative pentru domeniul sănătății, alocând peste 2,4 miliarde de euro prin Programul Național de Redresare și Reziliență[4] pentru realizarea, printre altele, a unui număr semnificativ de cabinete medicale, unități de îngrijire medicală și spitale publice. Astfel de investiții vor necesita un efort susținut inclusiv din perspectivă operațională în vederea distribuirii fondurilor, realizării procedurilor de achiziție publică, dotării unităților medicale etc.

În același timp, este probabil să asistăm la trend-ul ascendent al investițiilor din segmentul privat al industriei medicale, atât în privința tranzacțiilor realizate în segmentul serviciilor medicale, cât și a acelora ce au loc în domeniul distribuției de medicamente / farmaceutic. Astfel de investiții vor trebui să depășească diferite bariere de reglementare, inclusiv în materie de concurență, având în vedere gradul de concentrare deja ridicat pentru anumite segmente, modalitatea de definire a pieței relevante (în special în segmentul distribuției cu amănuntul de medicamente) etc.

 

 

[1] https://news.un.org/en/story/2021/12/1108932.

[2] Raport preliminar privind studiul inițiat pentru cunoaşterea piețelor de producție şi de comercializare a medicamentelor eliberate fără prescripție medicală şi a suplimentelor alimentare https://media.hotnews.ro/media_server1/document-2022-01-10-25290362-0-raport-preliminar-otc-suplim-alim.pdf.

[3] Ordonanța de Urgență 196/2020.

[4] https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/10/facada6fdd5c00de72eecd8ab49da550.pdf

Share this

Continuous recruitment


    doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

    Think ahead!


      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size


      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size


      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      Vrei să știi cum îți vom utiliza datele cu caracter personal? Click aici pentru mai multe detalii.

      Think ahead! Practice at Filip & Company!


        doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size


        doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size


        doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

        Vrei să știi cum îți vom utiliza datele cu caracter personal? Click aici pentru mai multe detalii.

        Legal Assistant


          doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

          Webinars


            Continuous recruitment


              doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

              Think ahead! Practice at Filip & Company!


                doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size


                doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size


                doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

                Vrei să știi cum îți vom utiliza datele cu caracter personal? Click aici pentru mai multe detalii.

                Webinars