Conform unei hotărâri pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în data de 3 iunie 2021 în cauza C-624/19, principiul plății egale pentru muncă egală/ de valoare egală se aplică atunci când este îndeplinit criteriul sursei unice (i.e., același angajator, care poate restabili echilibrul în caz de diferențe nejustificate), indiferent dacă lucrătorii care efectuează aceeași muncă/ muncă de aceeași valoare efectuează munca în unități diferite. Astfel, principiul menționat (conscrat în art. 157 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene) se aplică și atunci când lucrătorii au același angajator, dar lucrează în unități diferite. În cauza soluționată de instanța europeană, angajatorul în discuție o rețea de magazine și o rețea de centre de distribuție.
De asemenea, CJUE a reafirmat faptul că obligația de a asigura egalitatea de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare este o obligație de rezultat și are caracter imperativ, putând fi invocată direct în fața instanțelor naționale. Nu în ultimul rând, CJUE a reafirmat faptul că obligația remunerării egale a lucrătorilor se aplică și atunci când este vorba despre aceeași muncă, cât și despre muncă de valoare egală.