Cu titlu preliminar, conform legislației europene, persoanele care desfășoară activitate salariată într-un stat membru pentru un angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitatea în acel stat membru, dacă sunt detașate de angajator în alt stat membru pentru a lucra pentru angajator, vor continua să fie supuse legislației primului stat membru, dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Pentru a se considera că desfășoară în mod obișnuit activitatea într-un stat membru, angajatorul trebuie să desfășoare în mod obișnuit activități semnificative, altele decât cele strict legate de gestionarea internă, pe teritoriul statului membru unde este stabilit, ținând cont de caracteristicile activității pe care o desfășoară. Astfel, dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, angajații detașați de respectiva întreprindere nu vor putea fi considerați ca aparținând în continuare (i.e., pentru cel mult 24 de luni) sistemului de securitate socială și nu li se va putea elibera documentul portabil A1 care atestă acest lucru (i.e., faptul că pentru acei angajați se plătesc contribuții sociale în statul membru respectiv).
Pornind de la acest cadru legislativ, CJUE a clarificat că aceste reguli se aplică și agentului de muncă temporară stabilit într-un stat membru, care trebuie să realizeze în acest stat membru o parte semnificativă a activităților sale de punere la dispoziție de lucrători temporari în favoarea unor întreprinderi utilizatoare stabilite și care își desfășoară activitățile pe teritoriul statului membru în cauză.
Astfel, în lipsa îndeplinirii acestor condiții, angajații detașați vor datora contribuții sociale în statele membre în care sunt detașați. Rațiunea acestei reguli constă în evitarea forum shopping-ului în materie de securitate socială (i.e., stabilirea societăților în state membre cu sisteme de securitate socială avantajoase, cu contribuții mai reduse, pentru a beneficia de un regim mai favorabil, ceea ce ar putea afecta sistemele de securitate socială ale celorlalte state ale Uniunii Europene), precum și încurajarea excesivă a muncii temporare față de munca pe durată nedeterminată.
