Divulgarea informațiilor confidențiale vs dreptul la liberă exprimare și interesul public

CEDO a stabilit că, în unele cazuri, divulgarea unor informații confidențiale de către salariați poate rămâne nepedepsită, din rațiuni ce se referă la interesul public și libertatea de exprimare.

Astfel, în contextul în care salariatul ce divulgase informațiile a fost sancționat penal în Luxemburg, CEDO a stabilit că i-a fost încălcat acestuia dreptul la liberă exprimare.

CEDO a soluționat recent o cauză care se referea la divulgarea de către un salariat a unor documente confidențiale protejate de secretul profesional.

Informațiile divulgate au cuprins un număr de 14 declarații fiscale ale unor societăți multinaționale și două scrisori de însoțire, obținute de la locul său de muncă.

În urma unei plângeri depuse de angajatorul său, salariatul a fost condamnat de Curtea de Apel din Luxemburg la plata unei amenzi penale de 1.000 EUR și la plata unei sume simbolice de un euro ca despăgubire pentru prejudiciul moral suferit de angajatorul său.

Având în vedere constatările sale cu privire la importanța, atât la nivel național, cât și la nivel european, a dezbaterii publice privind practicile fiscale ale societăților multinaționale, la care informațiile divulgate de reclamant au adus o contribuție esențială, CEDO a considerat că interesul public în ceea ce privește divulgarea acestor informații a depășit toate efectele prejudiciabile care decurg din divulgarea respectivă.

Astfel, după ce a pus în balanță toate interesele în cauză și a luat în considerare natura, gravitatea și efectul descurajator al condamnării penale a reclamantului, CEDO a concluzionat că ingerința în dreptul său la libertatea de exprimare, în special în libertatea sa de a comunica informații, nu a fost „necesară într-o societate democratică”.

(link)

Share this

Continuous recruitment

    doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

    Think ahead!

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      Vrei să știi cum îți vom utiliza datele cu caracter personal? Click aici pentru mai multe detalii.

      Think ahead! Practice at Filip & Company!

        Legal Assistant

          doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

          Webinars

            doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

            Energy Lawyer

              doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

              Corporate, M&A and Capital markets

                doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

                Competition lawyer

                  doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

                  Commercial lawyer