Curtea Europeană de Justiție a Uniunii Europene a decis recent că Articolul 2 alineatul (2) și articolul 12 literele (a) și (c) din Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2015/1794 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 octombrie 2015, trebuie interpretate în sensul că se opun unei jurisprudențe naționale potrivit căreia o persoană care exercită în mod cumulativ, în temeiul unui contract de muncă valid în raport cu dreptul național, funcțiile de director și de membru al organului statutar al unei societăți comerciale nu poate fi calificată drept lucrător salariat în sensul acestei directive și, prin urmare, nu poate beneficia de garanțiile prevăzute de directiva menționată.
În cazul dedus judecății, reclamantul era președintele consiliului de administrație și, de asemenea, directorul societății în baza unui contract de muncă. Reclamantul a învestit instanțele naționale cehe cu o cerere prin care solicita plata drepturilor salariale, în contextul insolvenței societății. Acestea au decis însă că situația reclamantului era incompatibilă cu existența unei relații de muncă, întrucât reclamantul desfășura în fapt aceeași activitate, în privința căreia nu a existat niciun raport de subordonare, neputând fi deci calificat drept un raport de muncă.
În mod intuitiv, Curtea a stabilit că o persoană care, în temeiul unui contract de muncă, exercită simultan funcțiile de administrator și de membru al organului statutar al unei societăți trebuie calificată drept lucrător, contravine Directivei 2008/94/CE.
