Printr-o decizie recentă, pronunțată în cauza C-485/24, Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) a statuat că, în vederea determinării legii aplicabile unui conflict de muncă, criteriul relevant este locul efectiv al prestării activității la momentul nașterii litigiului, chiar și în situația în care, la momentul încheierii contractului individual de muncă, părțile au convenit asupra aplicării unei alte legi care să guverneze raportul de muncă.
În speța supusă analizei CJUE, salariatul încheiase un contract individual de muncă cu o societate de naționalitate luxemburgheză, având ca obiect desfășurarea de activități de transport în mai multe state membre ale Uniunii Europene, contractul fiind guvernat, potrivit clauzelor sale, de legea luxemburgheză. Cu toate acestea, la momentul apariției conflictului dintre șofer și angajatorul luxemburghez, având ca obiect încetarea contractului de muncă, salariatul își desfășurase, în ultimele 18 luni, cea mai mare parte a activității în Franța, fiind totodată afiliat sistemului de asigurări sociale francez. În acest context, CJUE a reținut că, deși, potrivit voinței părților, contractul individual de muncă era guvernat de legea luxemburgheză, raportul de muncă, la momentul apariției conflictului, prezenta legături mai strânse cu Franța decât cu Luxemburg. Astfel, în situația în care locul efectiv al prestării muncii se modifică în fapt, iar activitatea este desfășurată preponderent pe teritoriul unui alt stat, instanța națională este obligată să aibă în vedere legea acelui stat la soluționarea conflictului de muncă.