Decizia nr. 361/2025 a fost publicată recent în Monitorul Oficial, ÎCCJ reținând că acordarea concediului de risc maternal determină, prin efectul legii, suspendarea contractului individual de muncă, întrucât pe durata acestuia sunt suspendate cele două obligații esențiale ale raportului de muncă, respectiv prestarea activității de către salariată și plata salariului de către angajator.
Astfel, Înalta Curte a calificat concediul de risc maternal ca formă de „incapacitate temporară de muncă” în sensul art. 50 lit. b) Codul muncii, printr-o interpretare sistematică și teleologică a normelor, având în vedere identitatea de rațiune: imposibilitatea obiectivă de prestare a muncii din motive medicale neimputabile și existența unei indemnizații specifice din sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Curtea a invocat necesitatea unei interpretări coerente (ubi eadem est ratio, idem jus) în contextul inconsecvenței terminologice legislative, pentru a evita o protecție inferioară față de alte ipoteze de incapacitate temporară de muncă și pentru a asigura efectele proprii suspendării de drept prevăzute de art. 49-50 Codul muncii. În consecință, ÎCCJ a stabilit cu caracter obligatoriu că „concediul de risc maternal reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă în sensul art. 50 lit. b) Codul muncii”.