Au fost introduse două noi tipuri de concedii medicale

Printr-o serie de acte normative recente, au fost reglementate două noi tipuri de concedii medicale, precum si procedurile aferente acestora. Spre deosebire de concediile medicale clasice, noile concedii medicale nu sunt acordate pentru îngrijirea/refacerea capacității de muncă a persoanei angajatului ci, din contră, pentru îngrijirea altor persoane, respectiv a unui bolnav oncologic, ori a copilului carantinat în urma unei boli infectocontagioase.

  • Concediul pentru îngrijirea unui bolnav oncologic. Acest concediu a fost introdus pentru prima dată în legislația națională prin Legea nr. 24/2022, intrând în vigoare abia în luna aprilie a acestui an și se acordă pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani, dacă pacientul oncologic își exprimă acordul cu privire la însoțirea sa la intervenții chirurgicale și tratamente de către persoana angajatului care solicită un astfel de concediu.

Acest tip de concediu medical poate avea o durată maximă de 45 de zile calendaristice pe an/ pacient, iar angajatul care solicită un astfel de concediu va fi îndreptățit la o indemnizație lunară de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, fiind suportată integral de stat.

Pentru a putea fi acordat, este necesar un stagiu de cotizare de șase luni în ultimele 12 luni anterioare.

  • Concediul pentru îngrijirea copilului carantinat din cauza unei boli infectocontagioase. La finalul lunii martie a fost introdus prin Legea nr. 73/2022 un nou tip de concediu medical, respectiv concediul pentru îngrijirea copilului bolnav cu vârsta de până la 18 ani și care se acordă părinților în cazul în care acesta se află în carantină sau izolare din cauza unei suspiciuni legate de o boală infectocontagioasă (inclusiv coronavirus). În plus, o condiție esențială pentru acordarea acestui concediu constă în neimpunerea măsurii carantinării/izolării și față de părinte.

Pe durata concediului pentru îngrijirea copilului carantinat din cauza unei boli infectocontagioase, angajatul va beneficia de o indemnizație de 100% din baza de calcul, respectiv media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare și se acordă pentru numărul de zile calendaristice aferente duratei concediului medical stabilite de medicul curant sau, după caz, de medicul de familie.

În plus, este de menționat că nici concediile medicale pentru îngrijirea pacientului oncologic, nici concediile pentru supravegherea și îngrijirea copilului carantinat/izolat nu vor diminua numărul zilelor de concediu medical ce pot fi acordate unui salariat pentru celelalte afecțiuni.

Share this

Continuous recruitment

    doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

    Think ahead!

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      doc,docx,pdf,odc file types with 6mb maximum size

      Vrei să știi cum îți vom utiliza datele cu caracter personal? Click aici pentru mai multe detalii.

      Think ahead! Practice at Filip & Company!

        Legal Assistant

          doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

          Webinars

            doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

            Energy Lawyer

              doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

              Corporate, M&A and Capital markets

                doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

                Competition lawyer

                  doc,docx,pdf,odc file types with 4mb maximum size

                  Commercial lawyer