Acest newsletter are in vedere modificarile si completarile adoptate in Parlament prin Legea pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta nr. 37/2020 privind acordarea unor facilitati pentru creditele acordate de institutii de credit si institutii financiare nebancare anumitor categorii de debitori (“OUG 37/2020”) inregistrata la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii in data de 23 aprilie 2020 (“Legea de Aprobare”) fata de prevederile OUG 37/2020, in forma publicata in Monitorul Oificial nr. 261 din data 30 martie 2020 si care continua sa isi produca efectele pana la intrarea in vigoare a legii.
Desi Legea de Aprobare a fost transmisa catre promulgare la Presedintele Romaniei, aceasta face in prezent obiectul unei sesizari de neconstitutionalitate („Sesizarea de neconstitutionalitate”) formulata de un grup de deputati, fapt care suspenda procedura de promulgare si amana intrarea in vigoare a legii si poate conduce chiar la necesitatea amendarii acesteia.
Dezbaterile Curtii Constitutionale fata de Sesizarea de neconstitutionalitate vor avea loc in data de 27 mai 2020.
Ne aflam asadar intr-o situatie de incertitudine legislativa care va dura cel putin 3 luni, cu mentiunea ca incertitudinea este agravata atat de diferentele semnificative intre continutul OUG 37/2020 si continutul Legii de Aprobare, cat si de faptul ca pe acelasi subiect al protectiei unor categorii de debitori in contracte de credit a mai fost introdusa in circuit de catre Parlament si Legea pentru suspendarea rambursarii creditelor, care în prezent face obiectul unei alte sesizari de neconstitutionalitate.
Pentru detalii suplimentare cu privire la forma in vigoare a OUG 37/2020, precum si a normelor de punere in aplicare, puteti consulta urmatoarele materiale. [AICI si AICI]
Modificari si completari adoptate prin Legea de Aprobare cu privire la debitorii – beneficiarii ai masurilor de protectie introduse prin OUG 37/2020
Legea de Aprobare largeste considerabil sfera debitorilor care ar putea beneficia de amanarea la plata a ratelor, in special prin includerea debitorilor restanti, in diverse stadii de neexecutare sau expunere neperformanta. De asemenea, Legea de Aprobare largeste accesibilitatea practica a procedurii de solicitare a protectiei, prin eliminarea necesitatii prezentarii certificatelor de urgenta emise de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri si inlocuirea acestora cu declaratii pe propria raspundere.
Printre cele mai importante modificari se numara:
a) Declararea drept eligibili a debitorilor restanti la plata sau aflati in procedura de executare silita, dare in plata, reorganizare judiciara sau alte proceduri judiciare care tind la suspendarea efectelor contractelor de credit. Aceasta modificare face obiectul Sesizarii de neconstitutionalitate.
b) Deschiderea accesului la protectie si pentru debitorii aflati in insolventa, prin eliminarea conditiei ca debitorul care solicita suspendarea obligatiilor de plata sa nu se afle in insolventa.
c) Amendarea situatiei premisa a OUG 37/2020 ca veniturile debitorilor sa fi fost afectate direct sau indirect de situatia generata de pandemia Covid-19 si introducerea unor criterii de eligibilitate pentru persoanele juridice care pot fi vazute ca faciliteaza accesarea masurii de protectie:
- debitorii sa aiba activitatea intrerupta total sau partial; sau
- debitorii sa aiba veniturile sau incasarile diminuate cu cel putin 15% fata de media ultimelor doua luni; sau
- in cazul autoritatilor publice locale, aparitia unor cheltuieli neprevazute sau nebugetate, legate de combaterea pandemiei,
in toate cazurile ca efect al deciziilor emise de autoritatile publice, in perioada starii de urgenta decretate, iar atestarea acestor cazuri sa fie facuta in baza declaratiilor pe propria raspundere a debitorilor. Anumite aspecte ale acestei modificari, in special cele care tin de atestarea prin declaratie pe proprie raspundere, fac obiectul Sesizarii de neconstitutionalitate.
d) Prelungirea termenului pana la care orice debitor va putea depune cerere de suspendare la plata a ratelor, de la data limita de 15 mai (cand se implinesc 45 de zile de la intrarea in vigoare a OUG 37/2020) pana la sfasitul anului 2020. Aceasta modificare face obiectul Sesizarii de neconstitutionalitate.
e) Introducerea unei categorii speciale de debitori vag definiti ca fiind afectati de toate tipurile de seceta, care vor putea solicita amanarea, cu pana la 18 luni (pana pe 31 octombrie 2021), a platii ratelor la credite. Aceasta modificare face obiectul Sesizarii de neconstitutionalitate.
Largirea sferei creditorilor carora urmeaza a le fi aplicate prevederile OUG 37/2020 in forma amendata si completata prin Legea de Aprobare
In definitia de „creditor”, au fost incluse si entitatile care desfasoara activitatea de recuperare creante. Cu toate acestea, nu este clar daca definitia acestor entitati este cea introdusa prin OUG nr. 52/2016, fiind vorvba despre recuperatorii de creante din contractele incheiate cu consumatori si care sunt inregistrati la ANPC, sau daca este vorba despre orice entitate a carei obiect de activitate include si recuperarea de creante, caz in care ar fi inclusi si recuperatorii de creante din contractele de credit incheiate cu clientii corporate.
De asemenea, au fost incluse in definitia de „creditor” si institutiile financiare specializate prin care se deruleaza finantarea unor proiecte de importanta strategica in concordanta cu politicile guvernamentale de sustinere a mediului de afaceri romanesc, fara insa o definitie clara a acestor „institutii financiare specialiate”. Ne putem gandi la institutii precum cele specializate in economisire-creditare in sistem colectiv sau cele pentru domeniul locative, insa ar fi fost adecvat ca legea sa fie clara si precisa pentru a putea fi aplicata de subiectii carora intentioneaza sa li se adreseaza.
Tot pe o cale mai putin transparenta, Legea de Aprobare apare ca extinde sfera de creditori cu societatile de leasing operational care nu sunt banci sau IFN-uri, atunci cand include in scopul protectiei si debitorii care au incheiate contracte de leasing operational. Aceasta modificare indirecta este intr-o potentiala neconcordanta cu definitia de „creditor”, avand in vedere ca definitia nu a fost actualizata astfel incat sa includa specific acele societatile de leasing operational care nu sunt banci sau IFN-uri. Aceasta potentiala neconcordanta ar putea fi depasita prin combinarea anumitor rationamente juridice, intrucat, pe de o parte, prevederile legale trebuie interpretate in sensul in care sa poata produce efecte armonizate, iar nu antagoniste sau paradoxale, iar, pe de alta parte, nu poate exista dreptul la optiunea de a fi protejat fara sa existe si o obligatie corelativa de a respecta respectiva optiune. Ar fi fost adecvat ca legea sa fie atat de clara si corelata incat un cititor obisnuit sa ii poata extrage sensul direct si expres. Extinderea obiectului OUG 37/2020 asupra contractelor de leasig operational face obiectul Sesizarii de neconstitutionalitate.
Suspendarea in baza Legii de Aprobare a procedurilor de executare silita
Legea de Aprobare a avansat intr-un teritoriu care nu a constituit obiectul masurilor introduse prin OUG 37/2020, acela al procedurilor de executare silita, inclusiv urmarirea silita a bunurilor mobile, urmarirea silita imobiliara sau popririle de orice fel.
Astfel, din exprimarea generoasa a legiuitorului, se pare ca se doreste suspendarea pana la 31 decembrie 2020 a tuturor procedurilor de executare incepute pana la data intrarii in vigoare a Legii de Aprobare (care este mult ulterioara OUG 37/2020) si nu doar a procedurilor in legatura cu acei debitori care sunt eligibili pentru protectie si care cer suspendarea obligatiilor de plata a ratelor. Ar parea astfel ca sfera de aplicare a masurii suspendarii executarii silite este mai vasta decat insasi sfera de aplicare a moratoriului.
Aceste completari fac obiectul Sesizarii de neconstitutionalitate.
Modificari in baza Legii de Aprobare cu privire la dobanzile si comisioanele amanate la plata
In legatura cu dobanzile si comisioanele corespunzatoare sumelor scadente a caror plata a fost suspendata, Legea de Aprobare prevede ca acestea nu se vor capitaliza la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare in nicio situatie, spre deosebire de forma actuala a OUG 37/2020 conform careia dobanzile pot fi capitalizate la soldul creditului, cu exceptia creditelor ipotecare incheiate cu persoane fizice.
In plus, Legea de Aprobare revede ca aceasta masura va fi aplicabila si cazurilor de suspendare depuse dupa intrarea in vigoare a OUG 37/2020. Desi exprimata lacunar, se pare ca intentia legiuitorului este ca si in cazul cererilor de suspendare care sunt depuse in perioada 30 martie (data intrarii in vigoare a OUG 37/2020) si data la care va intra in vigoare Legea de Aprobare sa se aplice necapitalizarea dobanzii, ceea ce poate genera un efect de retroactivitate a legii si incertitudine privind valoarea creditelor suspendate la plata inainte de intrarea in vigoare a legii.
Aceste modificari fac obiectul Sesizarii de neconstitutionalitate.
Alte modificari relevante
Legea de Aprobare mai aduce o serie de modificari si completari printre care:
a) eliminarea garantiei din partea statului roman, prin FNGCIMM, cu privire la plata de catre debitori a dobanzilor la creditele ipotecare datorate de catre persoanele fizice;
b) posibilitatea de a depasire limita de varsta din regulamentele interne ale creditorului prin amanarea la plata si reesalonarea creditului. Aceasta modificare face obiectul Sesizarii de neconstitutionalitate; si
c) abrogarea articolului privind adoptarea unor norme de punere in aplicare a OUG 37/2020, iar acest fapt, coroborat cu modificarile substantiale generate de Legea de Aprobare, conduce la o abrogare tacita a dispozitiilor normelor de aplicare a OUG 37/2020 in vigoare la acest moment.
Prevederile Legii de Aprobare modifica fundamental principiile Ordonantei de Urgenta nr. 37/2020 asa cum este in vigoare la acest moment, largind in mod evident sfera debitorilor si a beneficiilor acordate si slabind relatia de cauza – efect intre masura suspendarii la plata a ratelor datorate creditorilor si pandemia Covid-19. Ne intrebam in ce masura aceste modificari si completari aduse prin Legea de Modificare vor fi cenzurate prin decizia Curtii Constitutionale.
Vom reveni cu unele consideratii asupra modului in care interventiile legislative din Romania pentru protectia debitorilor care întampina dificultati în urma pandemiei Covid – 19 se pozitioneaza fata de reglementarile din alte state membre, fata de indicatiile Autoritatii Bancare Europene (EBA), dar si fata de cadrul legislativ general romanesc, avandu-se in vedere institutiile de drept aplicabile in starilea de impas in derularea contractelor, dar si de cadrul constitutional romanesc, avandu-se in vedere controversele constitutionale ce se ridica in jurul elementelor care tin de sfera de aplicare a legii (atat sfera creditorilor, cat si a debitorilor implicati), modul de diferentiere a debitorilor, protectia dreptului de proprietate, dar si de principiile privind claritatea, stabilitatea si predictibilitatea in materie legislativa.