În prezent, la nivel european se manifestă un trend de condiționare a accesului persoanelor la diferite activități ori în anumite locuri publice de prezentarea unei dovezi privind vaccinarea sau, alternativ, a rezultatului negativ al unui test pentru Covid-19 sau de dovedirea imunizării prin trecerea prin boală. Cele mai recente exemple, cu impact în sfera relațiilor de muncă, sunt cele ce provin din Grecia și Italia, state care au anunțat deja condiționarea accesului la locurile de muncă, inclusiv din domeniul privat, de astfel de măsuri.
Și în România sunt reglementate restricționări ale accesului la diverse activități (de exemplu, accesul publicului la competiții sportive) pentru persoanele nevaccinate/ care nu prezintă dovada unui rezultat negativ la testare sau a imunizării prin trecerea prin boală. Recent, a fost lansată în spațiul public și ideea reglementării vaccinării sau testării săptămânale obligatorii pentru angajații din anumite domenii esențiale. Astfel, pare că una dintre abordările susținute de statele europene pentru creșterea ratei de vaccinare a populației vizează restricționarea accesului la anumite activități sau în anumite locuri, inclusiv la locul de muncă.
În paralel, în sfera relațiilor de muncă, mediul de afaceri de la noi manifestă din ce în ce mai mult interes pentru analiza altei abordări: identificarea unor modalități de încurajare a vaccinării prin adoptarea unor măsuri pozitive precum acordarea unor beneficii angajaților care se vaccinează. La nivel legislativ, legiuitorul a intervenit deja pentru a reglementa astfel de beneficii (de exemplu, zilele libere plătite pentru vaccinarea împotriva Covid-19, ori, mai recent, acordarea de tichete de masă pentru cei ce se vaccinează și organizarea loteriei de vaccinare, măsuri reglementate prin modificarea Legii 55/2020).
La nivelul fiecărei companii, angajatorii care doresc să încurajeze vaccinarea propriilor angajați ar putea avea în vedere măsuri precum:
- inițierea unor campanii interne de informare, în cadrul cărora ar putea transmite angajaților informații cu privire la beneficiile vaccinării asupra sănătății și prevenției efective împotriva răspândirii coronavirsului, provenind din surse oficiale, precum autoritățile publice din domeniul sănătății.
- angajații ar putea fi informați despre activitățile/ evenimentele la care pot avea acces dacă sunt vaccinați ori despre promoții/ reduceri pe care le oferă diverși comercianți pentru persoanele vaccinate.
- promovarea măsurii de acordare a zilelor libere pentru vaccinare, măsură prevăzută de Legea 55/2020, ori chiar suplimentarea de către angajator (opțională) a numărului de zile libere plătite acordate angajaților vaccinați.
- alternativ, se poate avea în vedere doar acordarea unor ore libere plătite în timpul programului pentru deplasarea la centrul de vaccinare.
- organizarea sau decontarea participării (tariful biletelor) la activități culturale/ sportive/ artistice la care se solicită prezentarea dovezii de vaccinare (e.g. excursii, concerte, filme în aer liber, festivaluri, teatru).
- acordarea unor stimulente financiare angajaților care aleg să se vaccineze, precum bonusuri punctuale la salariu ori alte beneficii în natură (precum produse ori servicii din portofoliul societății, gratuite sau la prețuri reduse).
În aceste cazuri, angajatorii trebuie să aibă în vedere și respectarea regimului fiscal aplicabil acestor beneficii/ stimulente.
Angajatorii vor trebui să acorde o atenție sporită respectării reglementărilor privind protecția datelor cu caracter personal, întrucât datele privind vaccinarea persoanelor vizează sănătatea lor și beneficiază de o protecție sporită în temeiul reglementărilor aplicabile.
De asemenea, riscul de discriminare a angajaților care aleg să nu se vaccineze ori nu se pot vaccina, inclusiv din motive obiective (i.e., afecțiuni medicale), nu ar trebui exclus, astfel încât și acest aspect ar trebui analizat cu atenție de angajatori – recomandam ca fiecare măsură să fie fundamentată printr-o decizie motivată luată de conducerea societății. Posibilitatea ca un astfel de risc să se concretizeze este mai mare dacă stimulentele financiare acordate ar fi exagerate/ disproporționate față de nivelul veniturilor salariale acordate în mod normal salariaților respectivi (o analiză particularizată trebuie efectuată de la caz la caz).
Pentru stabilirea unor măsuri de acest tip, acolo unde există reprezentanți aleși ai salariaților ori organizații sindicale, angajatorii ar trebuie să poarte discuții de informare și consultare și cu aceștia, în privința dezbaterii potențialelor efecte ale măsurilor ce se doresc a fi implementate, fără a fi exclusă chiar lansarea unei consultări generale a tuturor angajaților din companie.