Autori:

Cristina Tudoran – Avocat colaborator Irina Oprea – Avocat colaborator

Data: 16 august 2016

În data de 5 mai 2016, Curtea Constituțională a României (în continuare „CCR” sau „Curtea”) a decis   că   prevederile   Codului   muncii   în   baza   cărora   angajatorii   pot   dispune   suspendarea contractului de muncă al angajaților care sunt cercetați disciplinar sunt neconstituționale.

Astfel, prin decizia cu nr. 261/2016 (în continuare „Decizia”), CCR a admis cu unanimitate de voturi  excepția  de  neconstituționalitate  a  dispozițiilor  art.  52  alin.  (1)  lit.  a)  din  Legea  nr. 53/2003  privind  Codul  muncii  („Codul  Muncii”),  care  prevăd:  „(1)  Contractul  individual  de muncă  poate  fi  suspendat  din  inițiativa  angajatorului  în  următoarele  situații:  a)  pe  durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii”.

Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 511 din data de 7 iulie 2016, moment de la care a devenit general obligatorie.

Includem în continuare pe scurt criticile de neconstituționalitate aduse de către contestatori cu privire la prevederile legale atacate, precum și argumentele Curții în admiterea  acestei excepții de neconstituționalitate.

În sumar, autorii excepției de neconstituționalitate au apreciat că prevederile din Codul muncii privind suspendarea CIM pe durata cercetării disciplinare sunt neconstituționale, aducând atingere în principal dreptului la muncă, însă și următoarelor drepturi și libertăți fundamentale: egalitatea în drepturi a cetățenilor; accesul liber la justiție; prezumția de nevinovăție; dreptul la apărare; dreptul la un nivel de trai decent, precum și prevederilor constituționale privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

Dintre toate aceste argumente, critica cea mai energică analizată de CCR în decizia sa privește, bineînțeles, îngrădirea dreptului constituțional la muncă al cetățenilor.

Atingerea adusă dreptului la muncă

Pentru a stabili dacă există sau nu o atingere adusă de textul legal atacat exercitării dreptului la muncă, Curtea a analizat dacă prin măsura suspendării CIM se creează premisele unui abuz din partea angajatorilor care să afecteze dreptul angajaților de a munci.

Astfel,  CCR  a  analizat  în  continuare  în  ce  măsură  această  restrângere  a  dreptului  la  munca  – efectul suspendării – este una rezonabilă și proporțională cu obiectivul urmărit, și nu lipsește de conținut  dreptul  fundamental  la  muncă.  Trei  condiții  esențiale  au  fost  verificate  în  ce  privește suspendarea  potrivit  art.  52  alin.  (1)  lit.  a),  respectiv:  (1)  că  este  adecvată,  adică,  capabilă  în mod   obiectiv   să   ducă   la   îndeplinirea   scopului   urmărit;   (2)   că   este   necesară   –   adică indispensabilă   pentru  îndeplinirea   scopului   urmărit;  și   (3)  că   este   proporțională,   adică păstrează un echilibru just între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit.

CCR a apreciat că primele doua condiții menționate mai sus sunt îndeplinite în abstract, în sensul că restrângerea exercițiului dreptului la muncă este una adecvată și necesară față de scopul urmărit.

În continuare Curtea apreciază însă că nu la fel stau lucrurile în ce privește caracterul proporțional al acestei măsuri, din moment ce – apreciază Curtea – singura condiție de care un angajator este ținut pentru a dispune suspendarea CIM vizează simpla inițiere a cercetării disciplinare prealabile împotriva angajatului respectiv.

În plus, Codul muncii nu prevede niciun fel de limite în ce privește durata suspendării CIM – aceasta fiind la deplina apreciere a angajatorului, în condițiile în care posibilitatea angajaților de a obține repararea prejudiciilor suferite pe durata suspendării apare doar în cazul în care se constată nevinovăția angajatului cercetat. Dacă angajatorul a dispus chiar și aplicarea unor sancțiuni disciplinare de o gravitate redusă acelui salariat, acesta din urmă nu mai poate obține repararea eventualului prejudiciu suferit în urma unei suspendări cu o durată prea îndelungată.

În aceste condiții, în practică, de multe ori masura suspendării CIM s-a dovedit mai oneroasă pentru angajat decât sancțiunea disciplinară efectiv aplicată la finalul cercetării disciplinare.

Pentru aceste motive, CCR a apreciat că măsura suspendării CIM pe durata  cercetării disciplinare nu oferă suficiente garanții pentru a fi dispusă cu păstrarea unui raport proporțional între necesitatea protejării intereselor angajatorului, pe de o parte, și cea a drepturilor salariatului, pe de altă parte.

Atingerea adusă celorlalte drepturi și libertăți fundamentale

Cu privire la celelalte critici de constituționalitate ridicate de către contestatori, Curtea a reținut următorele:

• lipsa unor criterii obiective pentru a analiza caracterul legal și temeinic al măsurii suspendării de către judecătorul investit reprezintă doar un acces formal la instanțele de judecată, astfel încât nu se asigură accesul liber la justiție;
• având în vedere că măsura suspendării CIM este una excesivă față de obiectivul ce trebuie atins, prevederile legale atacate sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile constituționale privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți;
• prevederile legale atacate sunt conforme cu dispozițiile referitoare la prezumția de nevinovăție, întrucât măsura suspendării nu reprezintă în sine o sancțiune disciplinară, iar prin această măsură angajatorul nu se pronunță asupra vinovăției sau nevinovăției angajatului

Așadar,  prin  decizia  sa,  Curtea  a  constatat  că,  în  lipsa  unor  criterii  legale  obiective  care  să circumstanțieze  situația  în  care  angajatorul  poate  să  dispună  suspendarea  în  ipoteza  cercetării disciplinare prealabile (conform  art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii), suspendarea CIM pe durata cercetării discplinare reprezinta o restrângere care aduce atingere dreptului constituțional la muncă.

Aplicarea Deciziei CCR

Potrivit dispozițiilor Constituției României, aplicabilitatea textelor de lege declarate neconstituționale se suspendă de drept pe o perioadă de 45 de zile de la data publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate.

După expirarea acestui termen de 45 de zile, textele de lege declarate neconstituționale își încetează efectele juridice, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Așadar, prevederile din Codul Muncii declarate neconstituționale, respectiv art. 52 alin. (1) lit. a), vor înceta să își producă efectele juridice începând cu data de 22 august 2016, dacă autoritățile nu iau măsurile de rigoare până la expirarea acestui termen.

Concluzii

Deși prin această decizie CCR urmărește să pună în balanță drepturile fundamentale ale angajaților și interesele economice ale angajatorilor, în fapt decizia are ca efect imediat o restrângere semnificativă a drepturilor și mijloacelor de protecție ale angajatorilor în cadrul cercetărilor disciplinare prealabile.

Așadar, de acum înainte angajatorii nu mai au la dispoziție mijloacele imediate și directe prevăzute până acum de Codul muncii prin care se putea limita accesul și se protejau valorile cărora li s-a adus atingere prin abaterile discplinare ori care au fost periclitate prin conduita necorespunzătoare a anumitor salariați din cadrul unității.

Rămâne de văzut dacă și în ce modalitate textul de lege declarat neconstituțional va fi adaptat de către Parlament și/ sau Guvern până la expirarea termenului de 45 de zile, însă nu ne așteptăm  la intervenții majore față de decizia pronunțată de către CCR.

Acest articol nu reprezintă consultanță juridică. Pentru mai multe informații vă rugăm să vă adresați office@filipandcompany.com.