Realizarea unei noi centrale nucleare este un demers complex şi laborios şi solicita, pe lângă un context de favorabilitate politică şi a opiniei publice, îndeplinirea unor exigenţe deosebite legate de asigurarea standardelor de siguranţă, precum şi de capabilitate financiară şi tehnică a participanţilor la un asemenea proiect.
Exemplificări recente în acest sens regăsim în arhitectura aranjamentelor contractuale şi financiare pentru proiectul centralei nucleare de la Hinkley Point C, Marea Britanie, sau în dezvoltările la nivelul fazei de construire pentru proiectul centralei nucleare de la Olkiluoto, Finlanda.
Asemenea exemple sunt relevante şi pot constitui studii de caz pentru România, care urmareşte lărgirea capacităţii de producţie prin proiectul pentru dezvoltarea şi punerea în funcţiune a Unităţilor 3 si 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă.
În acest sens remarcăm faptul că, în privinţa proiectului Hinkley Point C, Comisia Europeană a anunţat în data de 11 martie decizia de a aproba parteneriatul dintre Électricité de France (EDF) şi China General Nuclear Power (CGN) pentru dezvoltarea, construirea şi operarea a trei centrale nucleare în Marea Britanie, inclusiv Hinkley Point. Comisia a concluzionat că parteneriatul avut în vedere nu este de natură să afecteze concurenţa faţă de cotele de piaţă ale parţilor şi structura pieţei pe care sunt prezenţi alţi competitori.
Aprobarea parteneriatului dintre EDF si CGN succede deciziei Comisiei Europene din octombrie 2014 de a aproba schema de ajutor de stat pentru centrala nucleară Hinkley Point, care a fost considerată compatibilă cu cerinţele dreptului european cu privire la măsurile de ajutor de stat după o investigaţie care a durat 1 an. Sprijinul guvernului britanic va include mecanismul contractelor pentru diferenţă, dar şi alte măsuri de garantare.
Menţionăm că proiectul Hinkley Point a întampinat opoziţie din partea unor state membre şi organizaţii neguvernamentale, care au formulat acţiuni pentru anularea deciziei Comisiei Europene privind schema de sprijin, invocând greşita aplicare a prevederilor Tratatului pentru Funcţionarea Uniunii Europene şi lipsa unui interes comun în favoarea susţinerii energiei nucleare. Rămane de văzut dacă raţionamentul Comisiei Europene pregătit în legatură cu aprobarea schemei de sprijin va fi invalidat sau nu şi care vor fi consecinţele asupra proiectului.
Revenind la decizia Comisiei Europene de aprobare a partneriatului dintre EDF şi CGN, consideraţiile Comisiei urmează a fi publicate în aproximativ două luni de la data adoptării deciziei. În masura aplicabilă faţă de caracterul specific al fiecărui proiect, experienţa britanică poate reprezenta un precedent valoros şi favorabil inclusiv pentru România.
