13 martie 2015

Autori: Mirabela Maria şi Ion Alexandru

Există situaţii când, din raţiuni diverse, investitorul nu mai este dispus sau capabil să continue dezvoltarea unui proiect de investiţii. Motivele unei astfel de decizii pot fi dintre cele mai variate, de la rentabilitatea scăzută a investiţiei în urma schimbării circumstanţelor pe care se bazase hotărârea de demarare a proiectului, până la imposibilitatea accesării fondurilor necesare pentru a susţine investiţia.

Astfel  de  evenimente  au  avut  loc  recent  în  special  în  ceea  ce  priveşte  proiecte  din  domeniul energiei  din  surse  regenerabile.  Perioada  2009  –  2013  a  fost  caracterizată  printr-un  avânt  al proiectelor de energie regenerabilă, domeniul energiei regenerabile fiind unul care s-a bucurat de sprijin considerabil din partea statului român în intervalul respectiv. Ultimii ani, însă, au văzut un declin considerabil al proiectelor noi pe această piaţă, şi multe proiecte care fuseseră începute au fost ulterior sistate.

Indiferent de motivele din spatele deciziei de abandonare a proiectului, investitorul care ia o astfel de hotărâre se află probabil într-o situaţie în care va dori, pe cât posibil, să îşi limiteze expunerea şi prejudiciul suferit şi să recupereze cât mai mult din sumele investite până la acel moment. Ca regulă generală, proiectele de energie regenerabilă (de tipul parcurilor eoliene sau solare, cele mai des întâlnite) sunt amplasate în extravilanul localităţilor, iar dezvoltarea lor se bazează în primul rând pe succesul securizării de drepturi relevante asupra unor suprafeţe întinse de teren. În vederea dezvoltării unui astfel de proiect, scoaterea terenurilor respective din circuitul agricol devine o operaţiune obligatorie.

Proiectele  care  au  ajuns  într-o  fază  cât  de  cât  avansată  de  autorizare  şi  au  depăşit  momentul scoaterii  din  circuitul  agricol  a  suprafeţelor  de  teren  destinate  investiţiei  au  consumat  deja fonduri considerabile, inclusiv cu această operaţiune. Dincolo de costurile auxiliare cu pregătirea şi  întocmirea  documentaţiei  pentru  scoaterea  din  circuitul  agricol,  cuantumul  taxelor  datorate variază între 20.000 şi 40.000 RON pentru 1 ha de teren. Din punct de vedere tehnic, 1 ha este insuficient pentru a obţine o capacitate instalată de 1 MW din energie solară.

Considerăm că dreptul investitorului care renunţă la dezvoltarea proiectului de a-şi recupera taxele plătite cu ocazia scoaterii terenurilor din circuitul agricol este un drept actual, care poate fi exercitat, în ciuda reglementării insuficiente sau lacunare.

1.          Cuantumul şi regimul taxei pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol

Scoaterea terenurilor din circuitul agricol poate fi de două feluri: temporară (pentru o perioadă de  cel  mult  2  ani,  potrivit  dispoziţiilor  legale)  sau  definitivă.  În  caz  de  scoatere  temporară,

investitorul datorează o sumă cu titlu de garanţie, urmând a-i fi restituită la redarea terenului în circuitul agricol. Suma pentru scoaterea definitivă este denumită taxă.

Cadrul  legislativ  prevede  un  cuantum  egal  atât  pentru  valoarea  taxei  cât  şi  a  garanţiei,  care variază între 2 şi 4 lei pentru fiecare metru pătrat scos din circuitul agricol.

Plata pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a unui teren se efectuează în procent de 60% către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale („MADR”) şi 40% către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară („ANCPI”). Atât taxele, cât şi garanţiile pentru scoaterea din circuitul agricol sunt considerate venituri bugetare din fonduri speciale, constituind Fondul de ameliorare a fondului funciar. Potrivit legii, aceste sume sunt purtătoare de dobânzi, la nivelul practicat de Trezoreria Statului, instituţia la care sunt deschise conturile MADR şi ANCPI aferente Fondului de Ameliorare.

2.         Restituirea garanţiei pentru scoaterea temporară din circuitul agricol

În privinţa restituirii garanţiei achitate pentru scoaterea temporară din circuitul  agricol a unor terenuri,  există  dispoziţii  legale  exprese  în  Ordinul  202/2002  pentru  aprobarea  Normelor metodologice privind  gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei  nr.  1  la  Legea  fondului  funciar  nr.  18/1991,  republicată,  cu  modificările  ulterioare (“Ordinul  202”).  Investitorul  poate  solicita  restituirea  întregii  sume,  împreună  cu  dobânda aferentă, în măsura în care terenurile sunt reintroduse în circuitul agricol în termenul stabilit şi documentaţia prevăzută de lege este completă. Autorităţile sunt obligate să restituie garanţiile şi să achite investitorului dobânzile aferente.

3.         Restituirea taxei pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol

O situaţie mai puţin reglementată legislativ priveşte recuperarea taxei pentru scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol, în cazul în care se renunţă la proiectul de investiţie şi se doreşte redarea destinaţiei agricole a terenului.

• Reintroducerea terenului în circuitul agricol, condiţie premergătoare pentru obţinerea restituirii taxei

Cu titlu de observaţie preliminară, orice demers de recuperare a taxei plătite cu ocazia scoaterii din circuitul agricol este condiţionat de reintroducerea terenurilor respective în circuitul agricol.

Cadrul legislativ în vigoare nu distinge între reintroducerea în circuitul agricol a terenurilor care au fost anterior scoase definitiv sau temporar din circuit, ceea ce înseamnă că acest rezultat este posibil în ambele cazuri. Diferenţa constă în faptul că în situaţia terenurilor scoase definitiv din circuitul agricol, obligaţia autorităţilor de restituire a garanţiei ulterior reintroducerii este expresă, pe cand în cazul taxei achitate pentru scoaterea definitivă, situaţia este mai puţin clară. Lipseşte în acest caz atât obligaţia expresă a autorităţilor de a restitui taxele aferente, cât şi procedura clară de urmat în acest scop.

• Argumente în favoarea interpretării că investitorul este îndreptăţit la restituirea taxelor şi în cazul terenurilor scoase definitiv, dar reintroduse în circuitul agricol

Prin Ordinul nr. 897/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul documentaţiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol („Ordinul 897”) se precizează că nu se restituie taxa achitată pentru scoaterea din circuitul agricol în cazul terenurilor pentru care s-a emis  aviz  comun  de  scoatere  din  circuitul  agricol.  Potrivit  aceluiaşi  ordin,  doar  scoaterea  din circuitul agricol a unor suprafeţe care depăşesc 100 ha se face pe baza avizului comun al MADR şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Per a contrario, în toate celelalte cazuri (în care scoaterea  din  circuitul  agricol  se  face  pe  baza  unor  avize  individuale),  restituirea  taxei  trebuie considerată  nu  doar  posibilă,  ci  şi  obligatorie.  Interdicţia  privind  restituirea  taxei  aferente

scoaterii definitive este limitată doar la situaţia terenurilor cu suprafaţa totală mai mare de 100 de ha şi nu poate fi extinsă la niciun alt caz.

Dacă s-ar fi intenţionat ca taxele pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol să nu fie restituite în niciunul din cazurile în care se renunţă la schimbarea destinaţiei, credem că o astfel de limitare ar fi trebuit reglementată în mod expres şi neechivoc.

Ca  şi  argument  în  plus  în  favoarea  acestei  interpretări,  Legea  nr.  18/1991  a  fondului  funciar („Legea  18”)  prevede  în  mod  expres  că  atât  taxele,  cât  şi  garanţiile  integrate  în  Fondul  de Ameliorare  sunt  purtătoare  de  dobânzi,  la  nivelul  dobânzii  aplicate  de  societatea  bancară  (i.e. Trezoreria Naţională, în calitate de instituţie la care sunt deschise conturile celor două instituţii, în care se efectuează vărsămintele) pentru perioada de depozit.

În plus faţă de cele de mai sus, trebuie să ţinem cont şi de destinaţia taxelor şi garanţiilor achitate pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol. Sumele din Fondul de ameliorare sunt folosite pentru finanţarea diverselor operaţiuni (lucrări de ameliorare a fondului funciar, efectuarea de studii pedologice, măsurători şi operaţiuni cadastrale aferente etc.) pentru păstrarea, refacerea şi îmbunătăţirea terenurilor agricole din fondul funciar naţional, astfel încât terenurile aflate în circuitul agricol să beneficieze de un regim juridic şi economic, productiv, cât mai eficient.

Raţionamentul este următorul: deoarece scoaterea definitivă a unui teren din circuitul agricol are drept consecinţă diminuarea fondului funciar naţional, legea a prevăzut ca cei care beneficiază de aceasta trebuie să plătească o taxă care să fie folosită pentru optimizarea şi eficientizarea sub aspect economic a fondului funciar rămas în circuitul agricol. Prin urmare, dacă terenurile reintroduse în circuitul agricol păstrează aceleaşi caracteristici pedologice, agrochimice şi funcţionale din momentul scoaterii lor definitive, fondul funciar naţional este reîntregit şi nu se poate considera că este afectat în niciun mod. Taxa pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol rămâne astfel fără niciun fundament pentru a fi reţinută de instituţiile publice relevante.

Desigur, pentru a combate argumentele de mai sus există în egală măsură şi contra – argumente care se sprijină pe aceeaşi legislaţie neclară şi necorelată.

Este greu de crezut că restituirea taxei se poate obţine prin simpla întocmire a documentaţiei şi depunerea unei cereri de restituire la autorităţile competente. Cel mai probabil, problema va ajunge să fie soluţionată în instanţă. Autorităţile nu vor fi dispuse să renunţe la fondurile de care dispun în lipsa unei obligaţii concrete în acest sens, indiferent dacă această obligaţie îmbracă forma unui text de lege expres sau a unei hotărâri definitive. Din experienţa noastră, în practică există dificultăţi inclusiv în recuperarea sumelor platite cu titlu de garanţie pentru scoaterea temporară din circuitul agricol.

În orice caz, investitorii care doresc să recupereze sumele plătite cu titlu de taxe pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol trebuie să înceapă demersurile înainte de expirarea termenului de prescripţie de 3 (trei) ani de la momentul când se naşte dreptul de a solicita restituirea taxei. Din punctul nostru de vedere, termenul de prescripţie începe să curgă de la data reintroducerii terenului în circuitul agricol, cu menţiunea că, pentru terenurile scoase temporar din circuitul agricol există o serie de obligaţii ce trebuie respectate în termenele stabilite de autorităţi, sub sancţiunea pierderii dreptului de a solicita restituirea garanţiei.

Fiind vorba despre recuperarea unor sume calificate drept creanţe bugetare, procedura de solicitare a restituirii lor urmează regulile fixate de Codul de Procedură Fiscală, presupunând o fază administrativă prealabilă care poate dura câteva luni de zile.

Acest articol nu reprezintă consultanţă juridică. Pentru mai multe informaţii vă rugăm să vă adresaţi office@filipandcompany.com.