Instanța supremă a reamintit că instanța de judecată nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, care sunt doar elemente de convingere, exact ca celelalte mijloace de probă și trebuie lăsate la libera apreciere a judecătorului.
Astfel, pentru a se putea exercita ulterior controlul de legalitate de către instanțele superioare, în cadrul eventualelor căi de atac, este necesar ca soluţia instanţei, cu privire la primirea sau nu a concluziilor expertului, să fie motivată. Acest lucru e important mai ales atunci când, ajungând la alte concluzii decât cele reținute în raport, pe baza celorlalte probe administrate în cauză, instanța înlătură raportul de expertiză ca fiind neconvingător sau îl reţine, deşi una din părţi a cerut înlăturarea lui.
În speța analizată, reclamanta solicitase anularea unei decizii de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată, stabilite în urma unei inspecții fiscale.
ICCJ a casat hotărârea fiindcă instanța de fond s-a rezumat la o motivare doar pe baza apărărilor formulate de către reclamantă şi pe preluarea unor concluzii din raportul de expertiză contabilă, favorabile acesteia. În realitate, acel raport a confirmat și constatări ale organelor de inspecție fiscală, nefavorabile reclamantei. Astfel, viciul rezidă în faptul că judecătorul de primă instanță nu a justificat înlăturarea sau neluarea în seamă a unor astfel de constatări ale expertului..
Așadar, în astfel de situații, se impune refacerea raportului de expertiză, din perspectiva tuturor împrejurărilor neclarificate, sau chiar efectuarea unei noi lucrări de specialitate și administrarea suplimentară a oricăror mijloace de probă de natură să conducă la corecta stabilire a situaţiei de fapt și la aflarea adevărului.
(link)
